The elephant man

Conditia monstrului este prezentata in al doilea film al lui David Lynch prin prisma lui John (Joseph) Merrick. Filmata alb-negru (pentru feeling si gravitate), pelicula induce o stare generala de murdar specifica Angliei secolului XIX. Cele doua personaje ce graviteaza in jurul lui John (Frederick si Bytes) sunt in contradictie unilaterala. Doctorul chirurg e in opozitie si in acelasi timp il inglobeaza (ca si efect) pe "stapanul" creaturii. Il protejeaza si ajuta pe John, dar in acelasi timp il si prezinta ca pe o curiozitate societatii londoneze (ecourile ajungand pana la regina Victoria). De unde si mustrarile de constiinta ale lui Frederick. Este constient ca aceasta "gramada de carne" ii aduce faima (din punct de vedere social si al carierei), dar sesizeaza si exploatare continua la care este supus John, comparandu-se in actiuni cu Bytes :
" - Am I a good man ... Am I a bad man ? "
Cea mai interesanta idee este cea a oglinzii. Omul-elefant are rolul de oglinda prezentand astfel omenirii (prin prisma monstruozitatii sale) propriile sale uratenii (interioare). Astfel, interesul oamenilor pentru ciudatenii este in detaliu analizat si prezentat ca un act persistent indiferent de categoria din care fac parte privitorii.
Omul-elefant este un produs al societatii care pe deoparte il respinge, nu il intelege si il asupreste iar pe de alta parte este interesata de el (ca si curiozitate) si chiar ii aduce omagii (vezi scena finala a teatrului). Morala - exista un om-elefant in fiecare dintre noi, importanta fiind oglinda care ni-l arata. O astfel de oglinda poate fi acest film.

Regie:
David Lynch
Scenariu:
Christopher De Vore & Eric Bergren
Casting:
Anthony Hopkins(Frederick Treves)
John Hurt(John Merrick)
John Gielgud(Carr Gomm)
Wendy Hiller(Mothershead)

Sex, lies and videotapes

Primul film remarcabil al lui Soderbergh. A castigat Palme d'Or (cel mai tanar regizor 26 ani). Este un film de o simplitatea cuceritoare. Dialogurile sunt concise, taioase si desi, actiunea se desfasoara lent, iti dai seama ce se va intampla mai mult din atmosfera, din tensiune. Personajele sunt inteligente, bine conturate, finale.
Plotul se deschide rapid, prezentand o situatie relativ stabila : John si Ann sunt casatoriti de ceva timp. John isi inseala nevasta cu sora acesteia, Cynthia.
Totul este expus spectatorului: cazul lui Ann (cea introvertita) despre care aflam mai multe asistand la psihanaliza condusa de psihologul ei, Cynthia barmanita de moravuri usoare mereu in cautare noi aventuri, John avocatul lipsit de orice simt al vinovatiei, Graham barbatul fatal neinteles. Avem de a face cu un cuplu cu probleme de comunicare, insotit de o doua personaje-satelit care satisfac necesitatile celor doi tineri casatoriti. Nimic mai banal.
Tot firul se rupe odata cu aparitia lui Graham (vechi prieten de-a lui John), personaj ciudat, trecut dubios, drama emotionala lasand urme adanci, conflict interior nerezolvat, refulari in casete video ce contin interviuri cu femei vorbind despre viata lor sexuala. Ideea de fundal este despre cel mai important organ sexual al omului: intelectul. Argumentul major este faptul ca discutiile despre sex sunt mai terapeutice decat sexul in sine si tind sa rezolve problemele dintr-o relatie, casnicie etc.
Titlul este destul de sugestiv, minciunile fiind predominante in caracterul fiecarui personaj (John isi minte sotia, Cynthia isi minte sora, Graham este un mincinos patologic, Ann se minte pe sine).
Doar solutia lui Graham, inregistrarea confesiunilor de natura intima si cu tenta erotica, pare sa aibe un efect curativ asupra personajelor, aceste video-casete fetis fiind simbolul esecului de comunicare dintre oameni, precum si o parte din corectarea acestui esec. Ramane sa vedeti filmul pentru a afla care este cealalta parte, nesurprinsa de camera de filmat.

Regie:
Steven Soderbergh
Scenariu:
Steven Soderbergh
Casting:
James Spader(Graham Dalton)
Andie MacDowell (Ann Bishop Mullany)
Peter Gallagher (John Mullany)
Laura San Giacomo (Cynthia Patrice Bishop)