The elephant man

Conditia monstrului este prezentata in al doilea film al lui David Lynch prin prisma lui John (Joseph) Merrick. Filmata alb-negru (pentru feeling si gravitate), pelicula induce o stare generala de murdar specifica Angliei secolului XIX. Cele doua personaje ce graviteaza in jurul lui John (Frederick si Bytes) sunt in contradictie unilaterala. Doctorul chirurg e in opozitie si in acelasi timp il inglobeaza (ca si efect) pe "stapanul" creaturii. Il protejeaza si ajuta pe John, dar in acelasi timp il si prezinta ca pe o curiozitate societatii londoneze (ecourile ajungand pana la regina Victoria). De unde si mustrarile de constiinta ale lui Frederick. Este constient ca aceasta "gramada de carne" ii aduce faima (din punct de vedere social si al carierei), dar sesizeaza si exploatare continua la care este supus John, comparandu-se in actiuni cu Bytes :
" - Am I a good man ... Am I a bad man ? "
Cea mai interesanta idee este cea a oglinzii. Omul-elefant are rolul de oglinda prezentand astfel omenirii (prin prisma monstruozitatii sale) propriile sale uratenii (interioare). Astfel, interesul oamenilor pentru ciudatenii este in detaliu analizat si prezentat ca un act persistent indiferent de categoria din care fac parte privitorii.
Omul-elefant este un produs al societatii care pe deoparte il respinge, nu il intelege si il asupreste iar pe de alta parte este interesata de el (ca si curiozitate) si chiar ii aduce omagii (vezi scena finala a teatrului). Morala - exista un om-elefant in fiecare dintre noi, importanta fiind oglinda care ni-l arata. O astfel de oglinda poate fi acest film.

Regie:
David Lynch
Scenariu:
Christopher De Vore & Eric Bergren
Casting:
Anthony Hopkins(Frederick Treves)
John Hurt(John Merrick)
John Gielgud(Carr Gomm)
Wendy Hiller(Mothershead)

Sex, lies and videotapes

Primul film remarcabil al lui Soderbergh. A castigat Palme d'Or (cel mai tanar regizor 26 ani). Este un film de o simplitatea cuceritoare. Dialogurile sunt concise, taioase si desi, actiunea se desfasoara lent, iti dai seama ce se va intampla mai mult din atmosfera, din tensiune. Personajele sunt inteligente, bine conturate, finale.
Plotul se deschide rapid, prezentand o situatie relativ stabila : John si Ann sunt casatoriti de ceva timp. John isi inseala nevasta cu sora acesteia, Cynthia.
Totul este expus spectatorului: cazul lui Ann (cea introvertita) despre care aflam mai multe asistand la psihanaliza condusa de psihologul ei, Cynthia barmanita de moravuri usoare mereu in cautare noi aventuri, John avocatul lipsit de orice simt al vinovatiei, Graham barbatul fatal neinteles. Avem de a face cu un cuplu cu probleme de comunicare, insotit de o doua personaje-satelit care satisfac necesitatile celor doi tineri casatoriti. Nimic mai banal.
Tot firul se rupe odata cu aparitia lui Graham (vechi prieten de-a lui John), personaj ciudat, trecut dubios, drama emotionala lasand urme adanci, conflict interior nerezolvat, refulari in casete video ce contin interviuri cu femei vorbind despre viata lor sexuala. Ideea de fundal este despre cel mai important organ sexual al omului: intelectul. Argumentul major este faptul ca discutiile despre sex sunt mai terapeutice decat sexul in sine si tind sa rezolve problemele dintr-o relatie, casnicie etc.
Titlul este destul de sugestiv, minciunile fiind predominante in caracterul fiecarui personaj (John isi minte sotia, Cynthia isi minte sora, Graham este un mincinos patologic, Ann se minte pe sine).
Doar solutia lui Graham, inregistrarea confesiunilor de natura intima si cu tenta erotica, pare sa aibe un efect curativ asupra personajelor, aceste video-casete fetis fiind simbolul esecului de comunicare dintre oameni, precum si o parte din corectarea acestui esec. Ramane sa vedeti filmul pentru a afla care este cealalta parte, nesurprinsa de camera de filmat.

Regie:
Steven Soderbergh
Scenariu:
Steven Soderbergh
Casting:
James Spader(Graham Dalton)
Andie MacDowell (Ann Bishop Mullany)
Peter Gallagher (John Mullany)
Laura San Giacomo (Cynthia Patrice Bishop)

Poveste de dragoste evocata in tren pe parcursul unei calatorii. Nimic spectaculos: Mathieu, un om de afaceri francez intre doua varste, a 2-a si a 3-a, dezvolta o pasiune-obsesie pentru noua sa camerista: Conchita (Carole Bouquet/Ángela Molina). Dupa indelungi framantari, insistente si atentii banesti catre mama Conchitei, Mathieu reuseste sa aiba o "relatie" cu aceasta (mai mult platonica). Punctul cheie al filmului nu este absenta sexului dintre cei doi, sau scena de dans nud a Conchitei. Cifrul valid este pus in valoare in scena de final in care cei doi, trecand pe langa un magazin, observa o vanzatoare care cosea de zor la o rochie alba. Aici sta concentrata esenta situatiei dintre cei doi. A se remarca urmatoarele detalii:

1. Rochia alba simbolizand rochia de mireasa. Nunta ca pas final in vietile personajelor.
2. Pata rosie de pe rochie. Asa-zisa deflorare a Conchitei care jura pe parcursul filmului ca este virgina si i se pastreaza lui Mathieu.
3. Sacul de panza din care rochia este scoasa. "But my father always said that women were sacks of shit." Sacul de panza mai apare in 2 scene din timpul filmului si pare a avea simbolul poverii emotionale si spirituale ce o poarta Mathieu.

Alte lucruri interesante : Mochita jucata de doua actrite. De ce? Nu e cum ne asteptam. Un personaj jucat de o actrita (femeia rationala, atenta, cu capul pe umeri, care isi pastreaza puritatea trupeasca pentru un singur barbate etc) si celalalt personaj jucat de o alta actrita (femeia temperamentala, razbunatoare, posesiva si anti-posesiva, dornica de bani, avere, barbati tineri si frumosi:).
TOTAL GRESIT. La un moment dat Bunuel a fost efectiv parasit de Carole Bouquet si a trebuit sa angajeze alta actrita pentru acelasi rol. Asta e tot. Restul e legenda.

Regizor: Luis Bunuel
Scenariu: Luis Buñuel, Jean-Claude Carrière
Casting: Fernando Rey(Mathieu)
Carole Bouquet/Ángela Molina(Conchita)
Trailer:
http://www.youtube.com/watch?v=07ud85z0MIg

Solaris

O adaptare dupa romanul omonim a lui Stanisław Lem. Holywood. Cumpara-ma. Uita-te la mine. Arat bine. Geoge Clooney. Arat excelent. Natascha McElhone. Nu conteaza ca de fapt nu am nicio treaba cu rolul. Cu trairile personajului. Cu schimbarile sale. Cu ideea cartii. Cu prezenta unei entitati superioare omului. Solaris studiaza cercetorii de pe orbita sa. Experimenteaza cu ei, alaturi de ei. Traieste prin prisma lor, propriile lor amintiri si le trimite acestora vizitatorii de care au (sau nu) nevoie. Partile cele mai sensibile ale naturii umane le sunt oglindite de catre Solaris in vizitatorii trimisi. Cunoasterea externa omului, extra-umana devine cunoastere intra-umana. Pe pelicula se pot vedea aceste lucruri? In niciun caz.
Steven Soderbergh tradeaza simbioza dobandita cu Clooney din Ocean's 11. Ramane de vazut (dar asta in alt post) cum ajuns la o asemenea catastrofa post Traffic.

Regizor: Steven Soderbergh
Scenariu: Steven Soderbergh,Stanislaw Lem
Casting: George Clooney (Chris Kelvin)
Natascha McElhone (Rheya)
Viola Davis(Gordon)
Jeremy Davies(Snow)
Trailer: http://www.youtube.com/watch?v=ZYTmdsTEiJg

Hors de prix

O comedie romantica in regia lui Pierre Salvadori. Total previzibila si fara multe intrigi sau puncte fluctuante in plot, pelicula prezinta povestea unui banal chelner dintr-un hotel de lux din Monaco care se indragosteste de o escroaca sentimentala (Audrey Tautou). Superficialitatea scenariului si a jocului actoricesc intreprins de cei doi creaza senzatia de plictiseala (alungata uneori de comicul de situatie pus pe seama scenaristului Benoît Graffin). Este asteaptata (poate nejustificat) sclipirea din Amelie Poulain, dar aceasta intarzie sa apara pana la holywoodian-ul final cand cei doi raman impreuna dupa transformari opuse, juxtapuneri de pozitii sociale, imprumuturi de tabieturi, practici amoroase si spirituale, tips and tricks si tot ce este mai ieftin intr-un film de duzina. Muzica nu convinge nici ea. Ramai doar cu gustul amar al luxului din restaurentele din Monte Carlo. Ti se impregneaza pe retina pe tot parcursul filmului atentia pentru detalii, preturile exorbitante ale produselor pe care oamenii plini de bani le achizitioneaza, moduri de viata ce par la prima vedere anoste, plictisitoare si triste care sunt lipsite de consistenta. Morala nu convinge spectatorul: "Banii nu aduc fericire". Gad Elmaleh ar fi trebuit sa arate un personaj in schimbare, in plina evolutie, fara nici un control, indragostit, neputincios... Si totusi, farama de zbuciumare launtrica de-abia se intrezareste in privirea lui Jean, fapt ce conduce de dedublare nenaturala, superficialitate si in ultima instanta kitsch. Un film de vazut cu prietenii/prietenele in compania a multe pungi de popcorn pentru ati ocupa atentia si cu altceva.

Regizor: Pierre Salvadori
Scenariu: Pierre Salvadori, Benoit Graffin
Casting: Gad Elmaleh(Jean),Audrey Tautou(Irène)
Trailer: http://www.youtube.com/watch?v=IOrBmx-VwFg

The hand that feeds you

Trecuse destul de mult timp de cand mancase.
Incet incet isi aduse aminte din nou ca trecusera efectiv 9 luni de cand nu mai facuse nimic concret. Se gandea din nou la clipele de satisfactie date de cele cateva task-uri la care fusese supus. Se gandea din nou ca este subestimat. Ca practic toata lumea il considera pur si simplu un incepator... un junior.
Pur si simplu apucase cu mana dreapta monitorul si dintr-o smucitura, LCD-ul ajunsese deasupra capului. Instinctiv isi contractase toti muschii, iar monitorul ii plecase din mana ca si cand ar fi fost proiectat aerodinamic pentru un zbor de cativa metri intr-un open-space. Aterizase exact in umarul colegului din fata. Nu ii mai ajungea oxigenul si incepu sa gafaie ca un leu intr-o cusca din ce in ce mai mica. Zumzetul de fundal specific intregii cladirr disparu ca prin miracol. Isi roti privirea si constata cu mirarea ca incepea sa se simta din ce in mai bine. Urmara alte obiecte ce le gasi in cateva fractiuni de secunda pe birou, aruncate toate in directii total aleatoare. Strapungeau toate linistea etajului. Termina si cu unitatea centrala si de-abia atunci simti zecile de perechi de ochi atintite asupra sa. O fractiune de judecata ii trebui si se gandi la toate responsabilitatile si repercursiunile ce ii voi atribuite mai apoi. Fu dezgustat de toate preconceptiile si de toate scenariile pe care mintea sa era in stare sa le zamisleasca, iar o senzatie de palpabil, de raspuns uman i se cuibari in constiinta. Se napusti asupra monitorului din dreapta sa si il arunca asupra unui coleg care incerca sa-l opreasca.
Scaparea deja i se parea evidenta. In cateva secunde cosul metalic pentru reciclarea hartiei fusese proiectat in geam, trase cu putere aer in plamani, isi facu avantul necesar si senzatia de gol atat de mult asteptata il imbratisa din plin. Era in sfarsit liber asa cum demult nu se mai simtise.

Quatre cents coups, Les

Primul film al lui Truffaut, care lanseaza practic cariera lui Jean Pierre Leaud (il vedem mai apoi in "Masculin féminin: 15 faits précis","Keufs, Les","Pour rire!"). Pelicula este trasa intr-o maniera simpla, expunand evenimente relevante din viata copilului Antoine Doinel, marcante pentru incercarea sa de a scapa de o existenta singuratica,lipsita de dragoste, aproape neinteleasa.
Este bine cunoscut faptul ca povestea este semi-autobiografica, desi este greu de recunoscut unde se termina biografia si unde incepe fictiunea. Partea interesanta este ca minimalismul cadrelor, a scenografiei impinge privitorul catre trairi adanci si intense (aproape ca simti necajirea lui Antoine urmand apoi sa te bucuri la micile furtisaguri pe care acesta le comite "pour gagner l'argent").
Filmul contine multa peisagistica ce este in rezonanta cu cautarile lui Antoine (interioare si exterioare), finalizate de fapt prin aceiasi trista nesiguranta.
Teatralitatea peliculei este asigurata de tragicul reflectat in scene precum: plecarea lui Antoin la centrul de corectie cu duba politiei, discutiile dintre colegii de celula, finalul ce il infatiseaza pe personaj pe plaja intinsa. Acest final acutizeaza sentimenul de "middle of nowhere", sentiment care este un crescendo pe parcursul intregului drum spiritual al lui Antoine.
Stilul fotografic al lui Decae si scenariul lui Truffaut se impletesc perfect cu
muzica lui Jean Constantin. Toate elementele converg catre o simplicitate ce subliniaza aspiratiile copilului catre o viata mai buna.
LQCF a fost un succes imediat, aducandu-i lui Truffaut premiul de cel mai bun regizor la festivalul de la Cannes, intrand imediat in istoria cinema-ului francez ca o capodopera.
Titlul filmului provine de la expresia frantuzeasca "faire le quatre cents coups" care inseamna a starni fortele raului in cel mai "eficient" mod posibil. Regizorul apare in film ca figurant alaturi de Antoine atunci cand acesta se da intr-o roata centrifugala intr-un parc de distractii.

Regizor: François Truffaut
Scenariu: François Truffaut, Marcel Moussy
Fotografii: Henri Decaë
Muzica: Jean Constantin
Casting: Jean-Pierre Léaud (Antoine Doinel), Claire Maurier (Mère d’Antoine), Albert Rémy (Père adoptif d’Antoine), Guy Decomble (Le professeur), Georges Flamant (Monsieur Bigey), Patrick Auffray (René)
Trailer: http://www.youtube.com/watch?v=BlHckmVjnho