Trecuse destul de mult timp de cand mancase.
Incet incet isi aduse aminte din nou ca trecusera efectiv 9 luni de cand nu mai facuse nimic concret. Se gandea din nou la clipele de satisfactie date de cele cateva task-uri la care fusese supus. Se gandea din nou ca este subestimat. Ca practic toata lumea il considera pur si simplu un incepator... un junior.
Pur si simplu apucase cu mana dreapta monitorul si dintr-o smucitura, LCD-ul ajunsese deasupra capului. Instinctiv isi contractase toti muschii, iar monitorul ii plecase din mana ca si cand ar fi fost proiectat aerodinamic pentru un zbor de cativa metri intr-un open-space. Aterizase exact in umarul colegului din fata. Nu ii mai ajungea oxigenul si incepu sa gafaie ca un leu intr-o cusca din ce in ce mai mica. Zumzetul de fundal specific intregii cladirr disparu ca prin miracol. Isi roti privirea si constata cu mirarea ca incepea sa se simta din ce in mai bine. Urmara alte obiecte ce le gasi in cateva fractiuni de secunda pe birou, aruncate toate in directii total aleatoare. Strapungeau toate linistea etajului. Termina si cu unitatea centrala si de-abia atunci simti zecile de perechi de ochi atintite asupra sa. O fractiune de judecata ii trebui si se gandi la toate responsabilitatile si repercursiunile ce ii voi atribuite mai apoi. Fu dezgustat de toate preconceptiile si de toate scenariile pe care mintea sa era in stare sa le zamisleasca, iar o senzatie de palpabil, de raspuns uman i se cuibari in constiinta. Se napusti asupra monitorului din dreapta sa si il arunca asupra unui coleg care incerca sa-l opreasca.
Scaparea deja i se parea evidenta. In cateva secunde cosul metalic pentru reciclarea hartiei fusese proiectat in geam, trase cu putere aer in plamani, isi facu avantul necesar si senzatia de gol atat de mult asteptata il imbratisa din plin. Era in sfarsit liber asa cum demult nu se mai simtise.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu